miercuri, 18 mai 2011

Cum pot fi fericita?


Ma gandesc des la oamenii care-mi sunt dragi. Alteori am ganduri mai putin placute. Imi vin in minte chipuri ale celor care ma irita, probleme care ma framanta sau ma nemultumesc. De aceea am luat in mod constient decizia de a petrece de cateva ori zilnic clipe de iubire.



Cum anume? Sa petrec momente cand  ma gandesc la cineva care imi place, pe care il iubesc. Asa am o excelenta sursa de multumire si optimism. Imi aduc aminte de vechea zicala: "Un mar pe zi tine doctorul departe". Acum pot spune: "O clipa de iubire pune tristetea departe!"



Asa am observat ca sentimentele si gandurile mele devin pozitive pe tot parcursul zilei. N-as indrazni sa spun ca toate gandurile mele sunt mereu frumoase, dar sigur vor deveni. Si simt ca o parte considerabila din progres este efectul acestui mic exercitiu.



M-am obisnuit ca dimineata, dupa ce ma trezesc, sa inchid ochii si sa trag de cateva ori aer in piept. Apoi ma intreb: "Cui sa-i trimit iubirea mea acum?" Imediat imi apare in minte imaginea cuiva - iubitul, cineva din familie, o prietena, o colega de serviciu, o vecina, poate chiar o persoana pe care am zarit-o in plimbarea mea de ieri prin parc.



Imi dau seama ca nu conteaza cu adevarat despre cine este vorba. Apoi, pur si simplu, ii doresc o zi plina de iubire. Cand am terminat - totul dureaza cateva minute - simt ca sufletul mi-e pregatit pentru o noua zi.



Intr-un fel mistic, atmosfera acelor cateva minute, ma urmareste pret de mai multe ore. Unii spun ca aceasta este o rezonanta pozitiva.



Testeaza si tu acest mic exercitiu si imi vei da dreptate.

O sa-ti vie si tie randul.......


  M-a umilit iubirea ta,mi-a distrus demnitatea si increderea in oameni. Vreau sa te iert dar nu stiu cum.Nu vreau sa mai fim impreuna dar vreau sa te pot ierta.Acum imi vine sa spun:promit ca nu te voi ierta niciodata!E ciudat sa vrei sa poti sa ierti si sa nu poti. Este ciudat cat de mult poti sa te straduiesti si cat de putin reusesti. M-am gandit ca in momentul in care o sa-ti ceri iertare eu o sa ma grabesc sa ti-o refuz. O sa fiu rea, puternica, cruda, nu o sa-ti acord o sa fiu asa cum nu am fost niciodata. O sa fiu asa cum ti-ai dorit intotdeauna sa fii.E ciudat sa vrei sa poti sa ierti si sa nu poti. Nu o sa iert sincer. Nu o sa iert cu dragoste. Nu o sa uit frumos. O sa-ti intorc spatele. O sa-mi retrag lacrimile din ochi. Nu o sa fiu un om de rand, o sa fiu unul diferit. Unul care nu-si poate duce pe picioare fericirea pierduta, unul care s-a pierdut pe el incercand sa-l regaseasca pe celalalt… O sa fiu surazatoare si haina. O sa-mi simt ochii ca s-au intors impotriva mea. Or sa spumege de furie si neputinta, or sa freamate innebuniti ca nu las ca curga picaturi de apa pura. Ca am dat drumul siroaielor de sange, ca am dat glas razbunarii… Ca am iubit prea mult si ca am ajuns sa urasc prea putin… Ca am lasat noptile sa cada peste mania mea si ca am permis zilelor sa alunge ceata iubirii. Ca nu am lasat dragostea sa fie pura, ca nu am putut sa fac din despartire cel mai duios moment. Ca am amutit crezand in noi, cand tu imi strigai sa cred doar in tine.


La inceput o sa-mi creasca aripi de fericire. Aproape am reusit! Apoi o sa-mi doresc sa se termine cat mai repede. O sa ajung aproape de euforie, iar de acolo nu o sa ma mai intorc. Si chiar acolo, in miezul ei, o sa uit cat mi-a fost de greu…
O sa reusesc sa nu te iert chiar daca tu o sa-ti doresti contrariul.
"Daca va exista ceva de iertat, intotdeauna va exista si ceva de condamnat”. Daca eu trebuie sa te iert acum, inseamna ca tu ai gresit. Mi-ai gresit. Mult. Prea mult ca sa te mai pot ierta, mult prea mult ca sa ma mai pot ierta. Inseamna ca nu ai facut nimic atunci cand m-ai vazut nefericita. Inseamna ca ai incurcat apa vie cu apa moarta, inseamna ca nu ai ascultat de cereri imperative, de rugaminti fierbinti, de limbajul trupului si de suflul sufletului.
Inseamna ca ai fost prea orb ca sa asculti, prea surd ca sa vezi, prea tacut ca sa auzi. Inseamna ca ai fost confuz, ca tu ai aflat incotro te duci, dar nu mi-ar aratat unde sa ajung si eu. Inseamna ca m-ai lasat sa cad in gol, ca ti-a fost usor sa pravali peste mine singuratate, ranchiuna, durere,netraire,nevolnicie. Inseamna ca mie mi-a fost groaznic.

duminică, 15 mai 2011

Am suferit mult,chiar mai mult decat te-am iubit



 Inainte de a ne lua ramas bun ma simt obligata sa imi amintesc de tine,de clipele petrecute impreuna,de inima care odata batea ptr tine.
Pastrez doar amintirea si ma tem ca o sa ramanem doar cu ea.Privind trecutul, te vad doar pe tine si asa de minunata si de neuitata e ziua cand te-am cunoscut.De ti-am gresit iarta-ma,de m-ai iubit uita-ma.Am sters pentru totdeauna cuvantul "te iubesc" din inima mea.Nu plange,asa e viata,uita totul si reaminteste-ti de clipele frumoase despre care putem spune ca este cel mai frumos.Iti multumesc si nu uita ne despartim si e pacat si vom lasa doar visul si amintirea .Abia acum simtim cata durere lasa despartirea si nu uita ca izvoarele sufletului meu au lacrimat cu cuvinte triste la despartire.Clipele fericite au fost un vis invartit de maretia dragostei care s-a sfarsit.Acum nu ne mai ramane altceva de facut decat sa dezradacinam tot ceea ce a fost,a existat intre noi si sa ne urmarim reintoarcerea unei neguri a iubirii.Incearca sa ma dai uitarii daca nu m-ai dat inca.......

S-a intamplat ce trebuia sa se intample!


Nu stiu multe lucruri despre viata. Nu sunt nici suficient de versata, nici destul de inteleapta pentru a privi cu detasare si a accepta faptul ca exista povesti ce iti imprima emotii ce refuza sa se estompeze, odata cu trecerea timpului. M-am multumit traind aici si acum toate acele lucruri care imi faceau inima sa bata mai tare, am condus repede, am iubit incet, am cazut, m-am ridicat si am asteptat cu nerabdare sa incerc din nou.
Am plecat fara sa privesc inapoi atunci cand am crezut ca este timpul sa o iau de la capat. Si am crezut pentru un timp ca reusesc. M-am inselat. Poti fugi de multe lucruri, mai putin de tine insati. Si trebuia sa ma intorc la existenta unde lasasem atatea intrebari fara raspuns, ape line, valuri involburate, artificii, nesiguranta, teama, exaltare si dorinta de mai mult. In timp ce cautam un motiv pentru ca intoarcerea mea sa nu fie expresia capitularii in incercarea de a ma descurca pe cont propriu, am inceput un joc de cuvinte . Cu tine.
Nu pot spune nici acum, in momentul in care iti scriu aceste randuri, ce m-a facut sa m-a opresc asupra ta. Poate niste amintiri de demult suprapuse unor ochi care pareau a spune mai multe decat as fi putut eu intelege. Poate faptul ca erai atat de diferit de toti cei pe care ii cunosc, de mine, pentru ca aveai darul de a ma aduce cu picioarele pe pamant din al 9-lea cer si a ma ridica atunci cand ma gaseam infranta si nesigura. Doar din cuvinte. Fara nici un efort din partea ta, existenta ta ma linistea si imi dadea fiori totodata. Devenisei micul meu secret ce ma facea sa zambesc de fiecare data cand imi aminteam de tine, un capriciu, o necunoscuta pe care nu aveam de gand sa o desoper chiar daca te cunosteam mai mult in fiecare zi. De fapt, ma cunosteam pe mine… Asa cum nu ma mai stiusem niciodata. Si imi placea fata aceea. Visatoare, nebuna, calma si plina de verva, ca un vulcan pe jumatate activ, asteptand momentul cataclismului. Asa cum nu as fi putut aparea in fata nimanui, ma gaseam in fata ta, convinsa fiind ca distanta si fapul ca nu erai pana la urma decat un necunoscut, imi permite sa fiu asa cum vreau fara teama de repercursiuni.
Nu m-a interesat de unde vii si al cui esti, atata timp cat, de fiecare data cand erai cu mine, te simteam al meu. Fara sa te ating. Nu sunt genul de femeie care sa aiba usor inima franta, nu mi-a fost nicodata teama sa sufar. Chiar ma incita ideea ca existenta mea atat de bine pusa la punct in aparenta, sa fie zdruncinata putin. Imi place ca nu sunt perfecta si imi placea ca ceea ce faceam cu tine, nu semana cu nimic din ceea ce mai facusem pana acum. Ma linistea faptul ca nu sunt langa tine sa ma vezi atunci cand rosesc, cand zambesc, cand ma aprind de dorinta sau cand ma las prada furiei. Imi placea jocul acesta de-a fi si a nu fi cu tine, ca orice lucru nou si interesant din viata mea.
Am ignorat cu desavarsire orice avertisment, ca lucrurile ar putea aluneca pe o panta pe care nu as putea carmi atat de bine incat sa ajung la finish nesifonata. Nu vroiam decat sa ma distrag, sa ma bucur de moment fara a stii cum va arata ziua de maine.
Si am decis sa te vad. Sa aflu daca erai asa cum mi te inchipuiam, vroiam sa vad cum ma privesti cand te oglindesti in ochii mei, sa stiu daca ma va traversa un fior de emotie atunci cand iti voi rosti numele. Vroiam sa simt ca traiesc cu intensitate, si a te cunoaste mi s-a parut cea mai elocventa metoda de a o face. Cu bune si cu rele. Nu aveai cum sa ma dezamagesti, atata timp cat nu asteptam nimic de la tine. Nici macar sa fii tu barbatul acela pe care il construisem in imaginatie, sa iti asumi rolul in care te distribuisem in serile si noptile in care vorbeam de toate si nimic. Dar nu puteam trece mai departe fara sa stiu cine esti.Ne-am descoperit putin unul pe altul, nu suficient cat sa ne tina impreuna, insa prea mult ca sa pot inchide ochii si continua drumul ca si cum nimic nu ar fi existat. Simt ca am murit putin. Nu mult, insa nu stiu cat timp o sa ma mai pot deschide, inainte sa raman ferecata pentru totdeauna pentru tine. Luna noastra de miere s-a incheiat. Poate trebuia sa ne cunoastem mai devreme. Sau mult mai tarziu. Tu renunti la mine si la ce am putea avea pentru ca la randul tau esti bantuit de trecut. Un trecut ce nu va fi niciodata viitor, doar prezent, din cand in cand… Stii asta si este ok pentru tine asa. Stiu ca nu ai vrut sa ma ranesti si iti multumesc pentru 21 Octombrie.M-am luptat sa nu te sun, sa nu te mai vad, am incercat sa imi ascult vocea care ma indemna sa renunt inainte de a incepe sa sufar. In fiecare zi imi spuneam ca este ultima. Dar nu eram convinsa. Nu puteam face din asta un joc de putere, vroiam sa las orgoliul deoaparte. Nu imi sta in fire sa renunt si poate imi doream sa sufar, pentru ca sufetinta este si ea un mod de a simti, mai putin chinuitoare decat a te intreba « ce ar fi fost daca » pentru totdeauna…Te sarut pentru ultima data, ma afund in ochii tai in timp ce facem dragoste, imi las capul pe spate si imi tin respiratia in timp ce imi buzele tale imi alinta gatul. Imi trec mainile prin parul tau si iti mangai chipul.Te simt oftand si iti cuprind mana. Ma rog sa nu observi ca mi-au transpirat palmele intr-ale tale. Acum nu am cuvinte… Ma tragi spre tine si ma strangi in brate atat de puternic incat, pentru o secunda, as putea avea impresia ca nu o sa mai imi dai drumul niciodata. Dar noi stim mai bine…
Plec inainte sa ma vezi plangand, si urasc lacrimile care imi ard obrajii si faptul ca ma pierd. Nu ar fi trebuit sa se intample asta. Imi jurasem sa nu ma implic si realizez ca m-am mintit foarte bine. Nu stiu regulile acestui joc. Stiu doar ca trebuia sa risc, chiar daca am pierdut. Si m-ai pierdut. Daca m-as intoace in timp, nu as putea schimba nici macar o secunda.
Nu sunt suparata pe tine, doar putin pe mine. Pentru ca stiam ca se va termina asa. Si imi pare rau ca s-a terminat asa.. bine .. terminat.. nici nu sunt convinsa ce presupune asta, avand in vedere ca de fapt nu am inceput nimic.
Nimeni insa nu va stii, doar noi doi. Pana la urma, este doar o poveste banala dintre un barbat si o femeie care se gasesc la un moment dat. Si apoi fiecare apuca pe drumul sau. Voi zambi ca deobicei, voi gresi ca de obicei, voi incerca sa repar acele capitole din viata mea care ameninta sa imi intunece viitorul.Pentru ca am invatat ca nu ma pot multumi cu prezentul din cand in cand… Nu stiu unde imi este locul, nu stiu daca voi ramane sau daca voi fugi din nou. In dorinta de a termina cu fantasmele, sunt astazi mai bantuita ca niciodata. De fantomele tale.Acel 21 octombrie nu se va schimba insa niciodata. Va ramane mereu in amintirea noastra. M-am oprit atunci si pentru acea secunda suspendata in timp, am fost cu tine…Si iti multumesc pentru octombrie.