Doamne m-am ratacit ia-ma cu tine acasa!!!
Am pornit la drum ca un copil curios sa cunosc oamenii si toate lucrurile frumoase pe care Dumnezeu le-a facut.Mi-a placut totul,am spus ca tot ce a atins El nu ma poate ranii.Am iubit natura si am iubit oamenii ca pe fratii mei.Am plans langa oricine avea nevoie de umarul meu si m-am bucurat pentru toti.Nu mi-am dorit niciodata lucruri mari si valoroase,mi-am dorit doar prieteni adevarati si iubirea lui.
Nu-mi amintesc sa fi simtit bucurii fara sa platesc cu ceva in schimb si de scurta durata.Am cerut fericire dar nu mai era ,sau poate nu o merit,sau poate exista un destin,o cruce cum spune mama mea.
Am foarte multi ani,zeci decand ratacesc ca o fantoma dupa o clipa de fericire doar a mea.
Cel mai trist este ca nu stiu daca mai am prieteni sinceri si adevarati.
Sunt parca impietrita.....iremediabil.
Cateodata imi spun ca trebuie sa ma schimb.Trebuie sa renunt sa mai cantaresc ce e corect si ce nu e corect.
La ce imi foloseste?In jurul meu zambesc oameni care isi dau cuvantul si nu-l respecta nicidata,zambesc sotiile care isi trateaza jumatatea ca pe un strain sau chiar mai rau si mincinosii care spun orice pana isi ating scopul.
Eu am doar multe rani si lacrimi la colectie.
Unde m-am pierdut.........unde mi-am pierdut zambetul?
Am citit undeva.....„Fericirea e să stii să îti doresti ceea ce ai deja.”....aiurea.
Ma bucur doar pentru altii in timp ce ei ma privesc cu mila,vreau si eu fericirea mea!
Acum m-am gandit printre lacrimi ca m-am ratacit pe un drum pe care il fac de 30 si ceva de ani.
Valul de oameni care au trecut prin viata mea m-au impins dintr-o parte in alta iar eu ca sa le fac pe plac m-am supus.Dar acum nu mai stiu unde sunt......nu mai gasesc drumul.
Si simt ca am obosit,ma stradui din ce in ce mai putin si sper din ce in ce mai rar sau deloc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu