Treci printr-o problemă grea, te uiţi în sus şi pur şi simplu nu vezi lumină la orizont? Strigi după ajutor dar ai impresia că nu te aude nimen? Strângi din dinţi şi reprimi cele mai violente sentimente? Încercările vin una după alta şi tu simţi că nu mai poţi? Simţi că ai obosit atât de tare încât ţi-e imposibil să-ţi mai târăşti picioarele? În toate aceste lucruri, ai strigat spre cer: ”Doamne, unde eşti Tu?” Şi…tăcere. Cerul e mai albastru ca niciodată, vântul bate lin, afară e linişte şi în depărtare se aude lătratul unui câine. Iar tu…te simţi părăsit şi fără nimeni. Brusc te simţi mai bătrân cu sute de ani şi ai impresia că dacă mai sufli o dată, ţi se face o gaură în piept. Cerul tace.
Doar că…Dumnezeu e acolo. Chiar dacă nu-L simţi, chiar dacă nu-L vezi, El e acolo. De ce crezi că nu ai căzut în depresie, de ce crezi că încă mai ai suflare? Pentru că mâna Lui niciodată nu te-a părăsit. Când cerul tace, de fapt se roagă pentru tine. Priveşte dincolo de aparenţe. Priveşte dincolo de oameni, dincolo de final…priveşte în direcţia Lui pentru că e acolo. El te iubeşte mai mult decât crezi, mai mult decât fiinţa ta poate cuprinde…El…e aici. Chiar lângă Tine.
„Doamne, dă-mi seninătatea să accept ce nu pot schimba, curajul să schimb ceea ce pot şi înţelepciunea să le deosebesc. Fie voia Ta - nu a mea!"
RăspundețiȘtergere